Pe valea Chinejei, în vatra oraşului au fost descoperite urme de locuire vechi de peste 3.000 de ani. Localitatea este atestată documentar de pe vremea lui Ştefan cel Mare, iar în 1844, domnitorul Mihail Sturdza ridică moşia boierului Al. Ventura la rang de târg.
Etimologia toponimului este incertă: de la haiducul Bujor, de la un cioban pe nume Bujor sau de la un oarecare cârciumar cu acelaşi nume. Mai aproape de adevăr pare varianta că Dealu Bujorului, Pârâul Bujoru şi Târgu Bujor îşi trag numele de la floarea de bujor românesc, care creşte din abundenţă în lunca Chinejei.
Secole întregi, dealurile dimprejurul Bujorului au fost plantate cu vii. Loturile mici şi fărâmiţate aflate în proprietate individuală au fost încetul cu încetul comasate de către gospodarii cu dare de mână, iar cultura viţei-de-vie a devenit ocupaţie de căpetenie pentru localnici. În ziua de azi, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Bujoru este un nume important pe piaţa vinului românesc. Pe cele cca 4.000 de hectare se cultivă atât soiuri pentru vin (Merlot, Cabernet, Fetească, Băbească, Aligote, Muscat, Şarbă), cât şi struguri de masă.
Oraşul se poate mândri cu o biserică ctitorită în 1896 de Lascăr Catargiu (la un moment dat preşedinte al Consiliului de Miniştri al României), care a fost în tinereţe şi pârcălab (un fel de prefect) de Covurlui. Generalul Eremia Grigorescu a fost fiul târgului; în calitate de comandant al Armatei întâi, el a coordonat trupele române în timpul bătăliei de la Mărăşeşti. Mausoleul de la Mărăşeşti expune, în sala centrală, sarcofagul generalului. Poetul Grigore Hagiu este un alt bujorean cunoscut.
